aboneaza-te la newsletter

CasaOnline Limes Advertising





News


          Aparatele electrocasnice ale viitorului nu au prea multe in comun cu cele pe care le folosim astazi. Ele revolutioneaza total modul in care suntem obisnuiti sa folosim un frigider, spre exemplu, hota sau chiar simpla telecomanda.
          Pentru anul 2020 ne putem astepta ca masina de spalat rufe sa nu aiba nevoie de apa sau detergent. Doar de ingredientele necesare - hainele!
AirWash, in momentul de fata un prototip, foloseste pentru spalare ioni negativi, aer comprimat, deodoranti si elimina orice pete de pe orice tip de haine. Acest model prezinta avantaje de ordin ecologic dar si practic, hainele fiind curatate in doar cateva minute. 
          Trecand la un alt registru, cel al decoratiunilor interioare, iti sugeram drept obiect de iluminat….o hota! Spre deosebire de masina de spalat rufe, aceasta poate fi achizitionata acum, la un pret pe masura performantelor sale: 1.500 euro. Imbinand functiile practice cu designul deosebit, eliminand fumul, mirosul neplacut de mancare si vaporii, hota Emotion se integreaza cu usurinta in orice stil decorativ. 
          Produsele electrocasnice ale viitorului nu vor indeplini functii simple ci se vor transforma in adevarate aparate inteligente. Spre exemplu, umerasele vor da mirosul dorit hainelor, ceainicele vor canta melodia preferata cand vor fi puse in functiune, aspiratoarele vor curata mizeria si se vor plimba prin casa cu ajutorul unor senzori, eventual chiar cand proprietarul nu este acasa, pentru a nu-l deranja.
          Frigiderele vor detecta alimentele expirate, vor recunoaste alimentele pe care le depoziteaza si vor putea transmite utilizatorului informatii dintre cele mai diverse, indiferent unde s-ar afla persoana respectiva. Tot la frigider vei putea privi emisiunea preferata, iti vei putea plati facturile sau chiar frigiderul va efectua aceasta operatie.
          Ferestrele vor fi realizate din cristale lichide, astfel incat luminozitatea din interior va putea fi reglata doar prin schimbarea orientarii cristalelor.
          Televizorul va selectiona acele stiri sau emisiuni care prezinta interes pentru familie iar sistemul audio isi va reduce volumul cand proprietarul va utiliza telefonul, etc.
          La ce ne putem astepta peste cativa ani? Ce ne poate oferi casa viitorului? Cu siguranta foarte multe aparate conectate la Internet, telefoane, termostate si microprocesoare care vor comunica intre ele sau cu proprietarul.
          Iata cum te poate intampina propria casa: "Bine ai venit. In casa sunt 25 de grade. Copiii sunt inca la scoala. Mai ai 40 de minute pana la inceperea emisiunii preferate, deci ai timp sa mananci prajitura pregatita de ingeniosul cuptor. Am terminat curatenia si am spalat rufele. Stirile de la ora 19 vor fi foarte interesante. Nu mai este lapte in frigider si ai primit 2 mesaje de la sotie – ar fi bine sa le asculti acum. O zi placuta in continuare."
          Nu este un scenariu suprarealist, dar trebuie sa mai avem putina rabdare. Dupa o zi de munca, o astfel de primire placuta ar putea fi posibila.